Meta Pixel

RAPORT DE ACTIVITATE

2025

„Orice persoană are dreptul de acces la îngrijiri medicale preventive și dreptul de a beneficia de tratament medical [...]”, spune Articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Protecția sănătății este un drept fundamental al omului, dar vine cu limite. „[...] în condițiile stabilite de legislațiile și practicile naționale. Un nivel ridicat de protecție a sănătății umane trebuie asigurat în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii.”

Dar ce te faci când statul îți oferă un sistem disfuncțional, în care prevenția este aproape inexistentă? Un sistem care e plin de lipsuri, de la infrastructură la personal și protocoale medicale clare. Un sistem în care protecția sănătății e departe de a fi la un nivel „ridicat”.

Poate că tu n-ai timpul sau cunoștințele necesare să ameliorezi problema.

Pentru asta suntem noi.

Dar și tu poți contribui, vorbind despre cancerul de sân, programându-te la noi pentru controalele regulate la sân, urmărindu-ne paginile de social media, distribuind mesajele noastre sau sprijinindu-ne financiar.

2025, an bun, coacere lentă și uniformă

La finalul anului 2024, ne-am propus ca principal obiectiv pentru 2025 să deschidem un punct de lucru fix, în București, pentru a oferi recurență serviciilor noastre. 

Deși este unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România, Bucureștiul prezintă discrepanțe mari de venit și concentrează cel mai mare număr de persoane vulnerabile. În prezent, estimăm că există între 102.000 și 150.000 de persoane cu venituri reduse în București și zona metropolitană. În același timp, capitala înregistrează printre cele mai ridicate rate de spitalizare, mortalitate și ani de viață pierduți prematur prin cancer de sân.
Asta face din București un loc ideal pentru a ne crea o „tabără de bază”.

Organizațiile non-guvernamentale joacă un rol esențial în societate, oferind sprijin acolo unde sistemele publice eșuează. Dar, în spatele fiecărui serviciu oferit gratuit se află o serie de costuri operaționale și de dezvoltare pe care noi trebuie să le acoperim cu sprijinul vostru, al donatorilor și al sponsorilor care cred în misiunea pe care ne-am asumat-o.

Cea mai mare parte din bugetul nostru vine din facilitățile fiscale pe care le oferă statul pentru organizațiile non-profit. Din păcate, în fiecare an, guvernul aduce în discuție eliminarea acestor facilități, lucru pe care l-a și reușit parțial (acum microîntreprinderile nu își pot deduce cheltuielile de sponsorizare), în ciuda impactului pe care îl au ONG-urile.

Suntem la o lege distanță de a nu mai exista.

Astfel, cea mai eficientă formă de funcționare pe care am găsit-o este un model hibrid. Ne-am propus ca programul Ancora să ofere atât servicii contra cost, cât și gratuite pentru femeile care nu au posibilitatea să plătească. Practic, „profitul” generat este utilizat pentru a acoperi costurile serviciilor oferite femeilor defavorizate.

În loc de un singur cabinet hibrid, am creat două cabinete. Am ales această variantă atât din motive de conjunctură (locațiile și partenerii găsiți), cât și de poziționare. Un cabinet social este perceput ca fiind orientat către binele comunității, oferind servicii de bază, pe când unul contra cost este perceput ca un cabinet care oferă servicii Premium.

Nu o să neg, există diferențe de locație, aspect și aparatură între cele două. Dar nu există diferențe atunci când vine vorba despre profesionalismul medicilor, calitatea actului medical și grija pentru pacient. Indiferent de cabinet, standardele sunt aceleași, iar fiecare femeie primește respectul și atenția pe care le merită.

Cabinetul social

Aici oferim ecografii mamare și consultații senologice pentru femeile neasigurate medical și cele cu venituri mici (sub 3.500 RON/lună). Femeile ne pot găsi în Policlinica Socială Baba Novac.

Programări la +40 726 550 620.

Pentru a demonstra veniturile sub 3.500 RON/lună este nevoie fie de o adeverință de la locul de muncă, fie de o adeverință de la ANAF.

Statutul de asigurat se poate verifica pe website-ul CNAS.

Cabinetul unde binele circulă

Fiecare control făcut aici înseamnă mai mult decât un pas pentru sănătate. „Profitul” generat de cabinet susține direct costurile serviciilor pe care le oferim gratuit femeilor vulnerabile.

Cabinetul se află în incinta CorePrime Clinic, pe Strada Lainici nr. 11.

Programările se pot face telefonic la numărul +40 743 999 909 sau pe ancora.pescurt.org/programari.

Dacă vrei să ne susții, o poți face făcându-ți un control de sân la noi sau recomandând cabinetul nostru și altor persoane. Ne-ar fi de ajutor puțină promovare. Cu cât ajungem mai repede la sustenabilitate, cu atât putem sprijini mai multe femei cu oportunități reduse.

SÂNZIANA – primul dispozitiv interactiv care le învață pe femei autopalparea sânilor

Sânziana face parte din categoria lucrurilor pe care nu ni le-am propus pentru 2025, dar care s-au întâmplat.

Sânziana este un dispozitiv educațional-medical pe care l-am dezvoltat pentru a învăța femeile să-și autopalpeze sânii într-un mod interactiv. Practic, este un mulaj din silicon care simulează textura sânilor și integrează noduli de diferite dimensiuni și consistențe, concepuți să reproducă leziunile mamare. Fiecărui nodul îi este asociat un senzor electronic, care detectează atingerea și afișează în timp real informații despre fiecare problemă în parte. Sânziana transformă o recomandare medicală într-o experiență practică, tactilă, ușor de înțeles și de reținut.

Este primul astfel de dispozitiv din lume și l-am conceput pentru a fi independent de prezența unui cadru medical sau a unui educator. Poate fi amplasat în diverse spații circulate (ex. companii, farmacii, universități, toalete etc.) pentru a fi folosit de femei.

Deși metodele imagistice rămân standardul medical, autopalparea este o metodă de detecție, gratuită, la îndemâna oricui. Într-un context în care accesul la screening rămâne limitat pentru o mare parte dintre femeile din România, autopalparea poate detecta problemele legate de sănătatea sânilor în faze în care vindecarea este încă posibilă. Totuși, multe femei fie nu o fac regulat, fie nu cunosc tehnica corectă.

Chiar și pentru acele femei care merg cu regularitate la medic, în perioada de 1–2 ani dintre două examinări de screening se pot dezvolta așa-numitele „cancere de interval”, care uneori pot fi detectate prin autopalpare. În cazul în care prezinți vreunul dintre semnele de alarmă în această perioadă, ar trebui să mergi la medic înainte de următoarea vizită programată.

Dincolo de componenta educațională, Sânziana are și un rol strategic în prevenția sistemică. Detectarea precoce a problemelor de sănătate a sânilor poate contribui la reducerea numărului de cazuri diagnosticate în stadii avansate, cu impact direct asupra calității vieții pacientelor și asupra costurilor suportate de sistemul public de sănătate. În acest sens, dispozitivul reprezintă o intervenție cu cost redus și potențial ridicat de impact, care completează metodele imagistice de screening.

Dacă vrei să ne propui o locație de amplasare a Sânzienelor, scrie-ne.

Uneori pierzi, alteori iei bătaie

Încep totuși cu o veste bună. S-a lansat, în sfârșit, un apel de proiecte pentru programul național de prevenire, depistare precoce (screening) și diagnostic al cancerului de sân. Acel program despre care tot spunem de ani de zile că nu există în România și care, în alte țări europene, salvează mii de vieți și aduce economii semnificative în sistemul medical.

Bine... varianta actuală e mai degrabă un program pilot care vizează informarea și educarea privind activitățile de prevenție și depistare precoce a cancerului de sân pentru 86.771 de femei din grupuri vulnerabile și accesul la screening pentru 69.671 dintre ele. E departe de a acoperi nevoia generală, dar e un început, iar pentru noi reprezintă o oportunitate.

Proiectul trebuia depus într-un consorțiu obligatoriu, format din unități sanitare publice din fiecare regiune, universități de medicină, Institutul Național de Sănătate Publică și cel puțin un ONG cu activitate sau experiență relevantă. Am zis, hei, noi avem o activitate și experiență relevantă în domeniu.

Partenerul ONG urma să se ocupe de informare, educare, conștientizare, identificare, mobilizare și de acordare de sprijin pentru grupul țintă vulnerabil privind activitățile de prevenție și depistare precoce pentru cancerul de sân. Adică fix ce facem noi prin sate și pe la tot felul de evenimente. Ni se potrivea mănușă.

Prima provocare a fost să găsim posibilii aplicanți. Am identificat toate spitalele din țară care ar putea avea capacitatea și interesul de a gestiona sau de a fi parteneri într-un astfel de proiect. Am trimis 28 de e-mailuri personalizate în care ne exprimam interesul de a fi parteneri în proiect și am primit un răspuns: Institutul Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuță" Cluj-Napoca.

Am discutat telefonic, le-am povestit despre activitatea noastră, ne-au verificat în registrul național al ONG-urilor. Păreau încântați. Următoarea etapă era publicarea unui anunț de selecție a partenerilor la care urma să aplicăm. Era o condiție de transparență obligatorie în apelul de finanțare.

Și am așteptat. Ni s-a spus că sunt multe documente de făcut înainte, dar că o să ne anunțe. Și am așteptat. Dar n-am așteptat așa pur și simplu. Am intrat zilnic, fără excepție, să verific publicarea apelului pe website-ul lor. Intram pe paginile în care avea cel mai mult sens să fie publicat un astfel de apel, pe pagina Anunțuri și pe pagina Proiecte.

Într-o zi, persoana de legătură de la Institutul Oncologic nu a mai răspuns la mesaje. Apoi, din întâmplare, am intrat pe o altă pagină a website-ului lor, unde am văzut apelul pentru parteneri. Era publicat pe pagina Achiziții, iar perioada de depunere trecuse deja.

Cu toate că nu pot dovedi, bănuiala mea e că publicarea anunțului pe pagina de Achiziții nu e una întâmplătoare. Ea a fost menită să facă apelul de selecție greu de găsit și a elimina eventuala concurență a partenerilor nedoriți. Un caz clasic de „participă cine trebuie”.

Poate că ne-ar fi fost greu să ducem la capăt un astfel de proiect. Suntem încă o organizație mică și, cu toate că suntem într-o continuă creștere, cu siguranță un astfel de proiect ar fi fost o provocare. Dar ne-a fost răpită șansa de a afla.

Ca să încheiem într-o notă oarecum pozitivă, acest program pilot se va desfășura până la finalul lui 2029 și va pune bazele unui program de screening național pentru toate femeile, nu doar pentru grupuri vulnerabile. Realist vorbind, preconizam că ne putem aștepta ca o formă funcțională a acestui program (incluzând perioada de operaționalizare și tranziție) să apară în perioada 2033–2035. Până atunci suntem pe cont propriu.

Ce-ai mai scos nou, Ancorele?

Pe lângă lucrurile de mai sus, spre care a gravitat o bună parte din activitatea noastră recentă, ne-am continuat misiunea de a informa cât mai multe femei despre prevenția și investigațiile necesare detectării precoce a cancerului de sân, tehnica autopalpării și reconstrucția mamară după mastectomie.

Am făcut-o în tot felul de evenimente, în mediul rural, la festivaluri, prin cafenele sau la metrou, unde vorbim despre cancerul de sân până ni se usucă gura din dorința de a vedea cât mai puține cancere în stadii avansate.

Anul trecut am avut și primul eveniment de informare în companii. E o plăcere să vezi companiile interesate de resursa lor principală – oamenii. Informarea stă la baza oricărei vieți sănătoase, iar acum putem instala și Sânzienele pentru a fi folosite de femeile angajate.

Dacă ți-ar plăcea să venim și în compania ta, hai să începem o discuție.

Ne-am dori foarte tare să vorbim despre cancer, dar fără boală, serios, dar fără stres, cu medici, dar fără spital. Așa cum ar trebui să fie, de fapt, prevenția. Așa a apărut conceptul Boobs & Coffee, un eveniment mai puțin convențional dedicat conversațiilor despre cancerul de sân. Am vorbit deschis despre ce pot face femeile pentru a preveni și depista din timp boala și le-am învățat cum să facă corect autopalparea. Totul într-o cafenea hipsterească din București, integrați în rutina zilnică a oamenilor.

Am desfășurat un eveniment de informare despre programul național de reconstrucție dedicat special femeilor trecute prin operația de mastectomie. În urma acestui eveniment, două femei au continuat spre operația de reconstrucție pentru a-și recăpăta feminitatea și încrederea în sine.

În plus față de restul evenimentelor de informare, atunci când mergem în mediul rural, oferim și ecografii mamare gratuite.

Când n-ai, te descurci

Ne-am plasat întotdeauna ca o asociație care militează pentru prevenție. Am funcționat mai degrabă ca un centru de educație sau ca o clinică socială, decât ca o asociație de pacienți. Dar nu am putut ignora o solicitare de ajutor, mai ales când face parte din misiunea noastră.

Astfel a ajuns la noi o pacientă oncologică, diagnosticată cu metastaze multiple, care a primit un prognostic sumbru. I s-a recomandat un tratament care costă aproximativ 9.000 de euro pe lună.

În teorie, statul asigură, prin sistemul public de sănătate, accesul la tratamentul oncologic. Totuși, pot apărea situații în care medicii recomandă opțiuni terapeutice care, deși sunt justificate medical, nu sunt încă incluse în lista de tratamente decontate de CNAS. În aceste cazuri, pacienții se confruntă cu costuri pe care nu le pot susține.

Pacienta a refuzat să accepte nedreptatea și a dat statul în judecată. A câștigat, iar acum statul român este obligat să acopere costurile tratamentului. Astfel de situații, în care pacienții oncologici câștigă în instanță dreptul la tratamente nedecontate, nu sunt izolate, dar nici ușoare. Ele apar în special în cazuri de medicamente inovatoare care nu sunt încă incluse pe lista medicamentelor compensate.

Pacienții care câștigă în instanță se bazează pe recomandarea medicului oncolog, pe dovezi științifice privind eficiența tratamentului și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind accesul la îngrijiri medicale esențiale.

Povestea nu este despre noi, ci despre o reziliență pe care ne-o dorim. Și pe care v-o dorim și vouă.

Ancora in 2026

Obiectivul nostru principal pentru 2026 e să atragem cât mai mulți pacienți către cele două cabinete. Puțină lume știe despre ele și, momentan, numărul de programări este redus. Orice fel de promovare ne ajută să creștem gradul de utilizare și să ajungem la sustenabilitate operațională cât mai repede. Dacă ți se pare că facem o treabă bună, dă vestea mai departe. Sau, în cazul în care ai abilități de marketing, comunicare sau PR și vrei să dai o mână de ajutor, scrie-ne direct.

Următorul pas de dezvoltare este să achiziționăm un mamograf. Ecografia și mamografia sunt două investigații imagistice complementare de detecție a cancerului de sân. Pentru femeile de peste 40 de ani este recomandată în primul rând mamografia. Un mamograf modern, conform ultimei oferte primite, costă 370.000 de euro, la care se adaugă și costuri de amenajare a spațiului. Spațiul trebuie să respecte reglementări stricte în ceea ce privește utilizarea radiațiilor. E o sumă pe care nu știm în cât timp o vom strânge, dar am început să punem la ciorap. Dacă vrei să contribui, o poți face și tu.

Am lansat Sânziana în luna decembrie. În perioada următoare, ne propunem să o testăm, să încurajăm utilizarea ei de către cât mai multe persoane, urmând ca apoi să avem o Sânziana îmbunătățită. După această etapă, vom căuta să extindem producția și să multiplicăm impactul.

Dacă ai sugestii sau propuneri pentru noi, suntem la un click distanţă.